Patru din cinci romani considera ca in Romania se fraudeaza alegerile, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CCSB, la comanda Pro Democratia.
Dintre cei chestionati, 80% cred ca alegerile sunt fraudate, 10% considera ca acest lucru nu se intampla, iar 10% nu au stiut sa raspunda la aceasta intrebare sau nu au vrut sa raspunda.
Pe de alta parte, 60% dintre repondenti sunt de acord cu introducerea votului obligatoriu in Romania, 36% nefiind de acord cu obligativitatea votului.
Potrivit sondajului, 65% dintre persoanele intervievate nu sustin ideea reducerii varstei de vot la 16 ani, in favoarea acestei idei pronuntandu-se 30% dintre repondenti.
De asemenea, la intrebarea daca in momentul de fata Romania se indreapta intr-o directie buna sau gresita, 80% dintre repondenti au sustinut ca este vorba despre o directie gresita, 12% au fost de parere ca Romania se indreapta intr-o directie buna. Dintre cei care au facut parte din esantionul reprezentativ ales, 8% nu au stiut sa raspunda la aceasta intrebare sau nu au vrut sa raspunda.
Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ alcatuit din 1.017 persoane si are o marja de eroare de +/- 3,1%.