Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a anuntat ieri ca o treime dintre angajatii Prefecturilor va fi disponibilizata odata cu jumatate dintre subprefecti.






Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a mai anuntat ca va ramane doar cu trei secretari de stat dintre cei sase existenti in prezent si alti 11 asimilati cu aceasta functie. "O sa avem doi secretari de stat pe administratie publica si un secretar de stat pe ordine publica, care va fi un fel de sef de stat major al ordinii publice. O sa avem doi secretari de stat, cei pe care ii avem si la care tin foarte mult: domnul Capra pe relatia cu prefecturile si domnul Emacu. Asta va fi propunerea mea catre premier si cred ca va fi si respectata. Sunt oameni cu care am lucrat foarte bine. Cu totii am lucrat, de fapt, foarte bine, dar cu totii trebuie sa intelegem masurile pe care trebuie sa le luam. Astfel ca din sase secretari de stat, Ministerul de Interne are asimilati propriu-zis 11 secretari de stat pentru ca si la Rezervele de Stat seful are rang de secretar de stat, la Agentia Nationala a Functionarilor Publici are rang de secretar de stat, la Organizare-Mobilizare are rang de secretar de stat. Practic, ramanem cu trei secretari de stat. Cu restul? Daca eu nu sunt ministru sau parlamentar, sunt inginer. La Ordine Publica? Cel care raspunde de ordine publica va coordona Politia, Frontiera si Jandarmeria", a declarat Vasile Blaga. Cel de al treilea secretar de stat va fi Dan Valentin Fatuloiu, fostul sef al Politiei Romane.