Nimic mai frumos
decat sa stai de vorba
cu marea.
Incepi sa discuti cu ea
nimicuri,
sa-i povestesti intamplari simple
din viata ta,
fara importanta,
dar care ti-au ramas in minte
ca si cand
ar fi putut insemna ele ceva,
poate mai tarziu,
poate niciodata.

Ea nu te opreste,
te asculta,
ba chiar simti ca te incurajeaza
sa-i marturisesti,
sa i te marturisesti.

Eziti,
iti este putin teama,
iti dai seama,
cand incepi sa-i vorbesti,
ca sunt lucruri
despre care n-ai apucat
sa stai de vorba
nici cu tine insuti.

Este ceva care vine
poate din departarea ei,
poate din adancurile ei,
care te indeamna
sa-i povestesti tot
ce n-ai putut povesti
pana atunci.

Fara sa vrei,
te invata tainele conversatiei,
te lasa sa-i deslusesti
felul de a sta de vorba cu tine.

Si, uite asa,
incepi sa prinzi curaj,
ba chiar sa cochetezi cu ideea
ca ai putea sa-i faci curte.

Nu te indeamna,
dar nici nu te respinge.
Incepi printr-o marturisire,
fara o sinceritate deplina,
toata cochetaria ta de cuceritor
n-are nici farmec, nici valoare.

Stai pe malul ei
si, imbatat de freamatul
ce i se rasuceste in zare,
ii vorbesti de toate provocarile
pe care le-ai avut peste an,

toate provocarile
care te-au incercat
pana la sange,
implinite sau pierdute
pe jumatate,
de toate starile
de invingator si invins
prin care ai trecut,
de toate bataliile
mai mari sau mai mici
in care ai intrat,
unele din care
n-ai mai reusit sa iesi.

O privesti,
se uita lung si adanc la tine,
la fel si tace,
de parca asteapta
spovedania pana la capat.
Incearca sa ia cu ea
toate nelinistile tale,
fara sa le mai asculte,
printr-un schimb de energie
si lumina.

Ti se face frica
si, dintr-o data,
dintr-un cuceritor
care cocheta cu flirtul,

dintr-un barbat sigur pe el,
puternic, te transformi
intr-un copil
si iti doresti cu disperare
ca femeia tulburatoare
de mai devreme
sa se transforme,
sa devina mama.

Ai nevoie de imbratisarea ei
ocrotitoare,
nu-ti mai trebuie nimic altceva,
ai vrea sa taci
si sa fii strans tare in brate,
sa nu mai auzi
de nimeni si de nimic.

Cand ai deschis ochii,
cu gandul ca intre timp
sa nu ti se fi intamplat
nimic rau,
dar si rusinat
pentru indrazneala ta,
privesti orizontul,
vrei sa te agati de el,
sa-ti gasesti echilibrul
pierdut intr-o doara.

Un halo coborat deasupra marii,
ca un val subtire de ceata,
iti ascunde orizontul
dupa care ochii tipa,
ca si cand ar cauta pamantul!

Nimic mai frumos
decat sa stai de vorba
cu marea...