Marius Tuca: Ninge

Oare cati melci-codobelci,
indragostiti
peste inceputul de an,
nu iesisera imbatati
si inconstienti
pe strazile inselatoare
ale libertatii de frumos?

Oare cati melci-codobelci
nu-si abandonasera poverile
ce-i impiedicasera
atata amar de vreme
sa guste, pana la pamant,
un aer care insamanteaza
iubirea?

Oare cati melci-codobelci
crezusera ca venise amagirea?
Mai putin dulce,
dar cu mult mai adanca?

Oare cati romantici
nu-si dezvelisera sufletul
si nu si-l suflecasera
pentru a-l pune sa culeaga
polen si dezmat, pe strazile
inchiriate de la un anotimp la altul?

Oare cati fluturi
nu-si desfacusera aripile
pentru primul zbor cu intoarcere,
primul zbor bezmetic,
un zbor al fricii, ca o incercare
pe viata si pe moarte?
Un zbor care sa pregateasca
intrarea intr-o lume noua,
nu vesnica!

Oare cati - ce-or fi fost ei -
n-ar fi vrut sa atinga pe buze piatra,
trezindu-se dintr-o data
ca saruta ingerii?

Ce sentiment or fi avut
toti cei care-si pregateau
inima pentru desfrau,
ca dintr-o data sa o vada
ratacita-n Rai?

Ce-o fi fost in mintea
celor care se aciuasera, asteptand,
in patul placerii carnale,
ca, apoi, sa se vada prinsi in patul nuntii,
in noaptea nuntii?
Ce intamplare! Sa treci dintr-o clipa banala
intr-una de feerie!
Ninge...